Egalitate?

OK... postarea asta e pentru Andrei, si restul baietilor care abia asteptau sa auda (sau - ma rog - sa citeasca) lucrurile astea de la o fata.

Probabil o gramada de fete emancipate s-ar inversuna teribil citind despre umila mea parere, dar mi-ar placea sa ne gandim, totusi, putin, la lucrurile astea.

Vreau, inainte de toate, sa clarific ceva. Cand spun ca femeia nu ii poate fi egala barbatului, nu vreau sa spun ca femeia e proasta, si barbatul geniu; sau ca femeia nu e in stare de nimic. Ceea ce vad eu e un fel de complementaritate, in locul unei egalitati absoulte.

Pornind de la ceea ce se vede, de la lucruri palpabile (in sensul pur stiintific al cuvantului), observam o gramada de diferente la nivel fizic intre barbat si femeie. Inca din preistorie, cand - iata - nu existau cariere si oameni de afaceri, barbati si femei traiau impreuna, creau aliante. Unul din motive era, evident... ei bine... era propagarea speciei. Dar daca ar fi fost asta singurul motiv, ar fi procedat ca tigrii, de exemplu (tigrii se intalnesc............... si dupa aia isi vede fiecare de viata lui), nu? Aparent, aveau, si au, nevoie unul de altul. Pe de o parte barbatii sunt mai puternici, mai agili(deci puteau vana sau isi puteau apara familia), mai pragmatici(in mod natural - noi, fetele, trebuie sa ne straduim sa ii egalam). Pe de alta parte, femeile sunt mai rezistente, mai dornice de stabilitate, mai visatoare. Am un coleg care ne-a atentionat mai demult ca barbatii sunt creatori. Ca barbati au fost marii pictori, scriitori si compozitori ai veacurilor. Dar ce rost ar mai avea acest geniu creator masculin fara femeia sensibila pe care sa o impresioneze?Ajungem, astfel sa descoperim aceasta complementaritate de care fug astazi foarte multe femei care se vor independente.

Asta a fost o latura.

Acum, hai sa criticam cerintele diferite ale femeilor, in functie de situatia in care se afla (fac si eu uneori asa... imi cer scuze, dar imi e foarte greu sa ma abtin). Sa ne gandim, de exemplu, la jocurile olimpice(la care, apropos, in antichitate participau doar barbati - stiu eu: am vazut in poze cu oale de-atunci si desene pe pereti). Femeile au pretentia, ca elgale ale barbatilor, sa participe si ele la competitii sportive. Care va sa zica, avem si noi drepturi.

Bine, bine. Dar daca tot suntem atat de rapide si puternice si de egale cu barbatii, de ce avem nevoie de competitii separate, doar pentru noi, femeile?

Acum, baieti, nu v-o luati in cap. Pentru ca si voi aveti nevoie de muuult antrenament ca sa ajungeti la gratia care unei femei ii este(sau ii era, mai demult) atat de naturala.

Acel coleg despre care v-am spus m-a mai facut atenta la o posibilitate: ce-ar fi daca, ipotetic vorbind, toate dezechilibrele prezente in vietile noastre astazi si-ar avea radacina in refuzul femeii de a accepta ca nu poate fi independenta, ca nu este si nu va fi niciodata si barbat si femeie odata? Am inceput sa purtam pantaloni, am inceput sa injuram si sa ne dam puternice. Oare mai poate un barbat sa aiba, fata de aceasta femeie a zilelor noastre, aceeasi atitudine de protector pe care o avea fata de femeia docila si pudica in rochie a evului mediu, sa zicem? Nu stiu. Dar, personal, mi se pare putin probabil.

Cred ca mai sunt lucruri de spus, dar e tarziu, mi-e somn, si mi-e lene sa ma mai gandesc la argumente. Poate incepem o discutie la comentarii, daca va mai vin voua idei sau daca nu sunteti de acord cu ce am scris.

Concluzia mea: Femeile nu pot fi egalele barbatilor. E impotriva firii. Suntem prea diferiti, suntem construiti cu abilitati si slabiciuni atat de diferite, incat nu am avea cum sa visam sa fim egali. E ca si cum luna ar avea intr-o zi pretentia sa fie egala soarelui. Asa ceva e imposibil. Iar daca ar fi posibil, ar fi dezastruos. Dar asta nu inseamna ca nu sunt amandoi astrii minunati. Si nu inseamna ca nu ne lumineaza amandoi viata - in feluri diferite, ce-i drept, dar absolut magnifice.

Aveti grija de voi.