Revolutie in gandire?

Azi, pentru prima data de... mult timp, am avut sentimentul ca pot face lumea un loc mai bun.
Nu, nu doar zambind unui omuletz care trece pe langa mine, nu, nu doar fiind eu deschisa, si de-o sinceritate enervanta, asa cum sunt de la mama natura.
Nu. Astea nu sunt lucruri speciale, nu sunt lucruri care sa ma faca sa nu dorm noaptea, gandindu-ma la ce impact as putea avea asupra modului in care vede fiecare individ in parte lumea. Dar ideea pe care am impartasit-o cu o doamna azi, ideea mea de (banala) lucrare de de diploma, pe care oricum trebuia s-o scriu... asta e ceva care imi da speranta ca as putea, in vreun fel, imbunatati vieti a milioane de oameni.
Poate e un vis copilaresc, poate ca, de fapt, sunt cai verzi pe pereti si poate ca, de fapt, nu o sa fac nimic demn de luat in seama niciodata.
Dar ce-ar fi?
Ce-ar fi sa isi dea fiecare om in parte seama cata putere are simpla actiune de a constientiza ce ne afecteaza firul gandirii? Ce-ar fi ca fiecare dintre noi sa isi dea seama ca poate alege carui eveniment ii permite sa ii ghideze reactiile din ziua respectiva? Ce-ar fi daca ne-am da cu totii seama ca deciziile pe care le luam in mod irational de cele mai multe ori, pot fi facute rationale; daca ne-am da cu totii seama de cate ori am crezut in primul nostru gand pe o tema, fara sa ne dam seama ca e bazat pe-o simpla coincidenta, pe faptul ca s-a intamplat sa ne povesteasca un prieten o intamplare anume, in loc sa fi citit noi insine despre probabilitatea ca acel eveniment sa se fi intamplat.
Ce-ar fi daca intr-o zi, ne-am da cu totii seama exact ce ne dorim de la viata si cum putem sa obtinem lucrurile alea?
Aveti grija de voi!

1 Martie

Rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, TRIFOI CU PATRU FOI, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu.

Happy martzishor's day!

Sa va bucurati de primavara, de flori, de culori, de tot ce va inconjoara si de tot ce vi se intmpla.

Si pe urma sa va bucurati de vara, de soare, de caldura, de vacanta, de apa (cu sau fara sare, nu prea conteaza, atata timp cat va place voua), de munte, si de tot ce alegeti sa faceti.

Si pe urma sa va bucurati de toamna, de noile culori, de racoare, de aer curat, de frunze rosii, de fructe, legume si zacusca, si de toate conversatiile care schimba vieti.

Si pe urma sa va bucurati de iarna, de fulgi, de frig, de colinde, de miros de brad, de portocala de Craciun (pentru mine asta e o traditie care imi trezeste amintiri de cand nu mai exista altele), de sanie, ski, snowboard si patine, si de toate momentele in care "oops, am alunecat. Dar sunt inca in picioare).

Sa aveti o, primavara frumoasa, un an frumos, o existenta frumoasa.

Acum.

Sunt eu. Imbracata in negru, cu paharul de orice langa mine, nepasandu-mi. Pupati-ma examene, restante, facultate, Anglie cu oameni reci, si intrebari despre ce-ar fi. Nu ma interesati.

Acum, in seara asta, sunt eu, cu prieteni si muzica si relaxare completa. Cu amintiri, si vise de viitor, facandu-ma ca sunt unde vreau, pentru ca ce-i in afara acestor 4 pereti nu conteaza. Nu ma intereseaza nici de criza, nici de crime, nici de barfe si venin.

Sunt in pauza.

Maine, ma reapuc de treaba, si poate maine seara voi fi iar in pauza. Cine stie? Cine stiu?

Momentul asta e important si-o sa il traiesc la maxim.

Aveti grija de voi.

Dor

Dor? Cine dor? Dor eu. Dor mie. Dor voua, locuri si oameni de departe. Va citesc, si-atat. Si cand va citesc nu va cunosc. Nu-l cunosc nici pe Eminescu, nu-l cunosc nici pe Shakespeare. Nu-i cunosc ca nu-s ai mei. Dar voi ati fost. Si-acum sunteti din ce in ce mai putin. Deveniti amintiri. Pentru ca legatura se tine prin priviri si rasete. Prin lacrimi si nervi si dans si uitat la stele. Nu prin emoticonuri si "Cum e vremea la tine?".

Continuarea sa v-o scrieti singuri. Duc lipsa (si) de cuvinte....

Aveti grija de voi.

Late October

Every leaf that falls brings me closer to home... One instant closer.

I'm not sure what it is that keeps me going. But there is something that, despite my sad appearance, keeps me happy inside.

I don't even know why I allways look sad when I step through the door, out into the world. I'm not. I guess it's just me trying to find people who look beyond the mask everyone seems to be wearing... Including mine.

I don't say much. Why would I? Unless someone cares, I'll keep my memories and feelings to myself, thanks. It's a waste of energy telling someone you barely know what your day was like. They don't care. And however hard you look, you can't see their soul when you look into their eyes.
If you want to find out who I am, follow my gaze, look into my eyes. They will say much more than my words ever will.

I miss the seaside so much. I miss the peace. The lack of prejudice. I miss the sand beneath my feet and the first sunbeams of the day. I miss the simple things. I can't find them here, and I feel lost in all this noise.
Take care!