Acum.

Sunt eu. Imbracata in negru, cu paharul de orice langa mine, nepasandu-mi. Pupati-ma examene, restante, facultate, Anglie cu oameni reci, si intrebari despre ce-ar fi. Nu ma interesati.

Acum, in seara asta, sunt eu, cu prieteni si muzica si relaxare completa. Cu amintiri, si vise de viitor, facandu-ma ca sunt unde vreau, pentru ca ce-i in afara acestor 4 pereti nu conteaza. Nu ma intereseaza nici de criza, nici de crime, nici de barfe si venin.

Sunt in pauza.

Maine, ma reapuc de treaba, si poate maine seara voi fi iar in pauza. Cine stie? Cine stiu?

Momentul asta e important si-o sa il traiesc la maxim.

Aveti grija de voi.

Dor

Dor? Cine dor? Dor eu. Dor mie. Dor voua, locuri si oameni de departe. Va citesc, si-atat. Si cand va citesc nu va cunosc. Nu-l cunosc nici pe Eminescu, nu-l cunosc nici pe Shakespeare. Nu-i cunosc ca nu-s ai mei. Dar voi ati fost. Si-acum sunteti din ce in ce mai putin. Deveniti amintiri. Pentru ca legatura se tine prin priviri si rasete. Prin lacrimi si nervi si dans si uitat la stele. Nu prin emoticonuri si "Cum e vremea la tine?".

Continuarea sa v-o scrieti singuri. Duc lipsa (si) de cuvinte....

Aveti grija de voi.

Late October

Every leaf that falls brings me closer to home... One instant closer.

I'm not sure what it is that keeps me going. But there is something that, despite my sad appearance, keeps me happy inside.

I don't even know why I allways look sad when I step through the door, out into the world. I'm not. I guess it's just me trying to find people who look beyond the mask everyone seems to be wearing... Including mine.

I don't say much. Why would I? Unless someone cares, I'll keep my memories and feelings to myself, thanks. It's a waste of energy telling someone you barely know what your day was like. They don't care. And however hard you look, you can't see their soul when you look into their eyes.
If you want to find out who I am, follow my gaze, look into my eyes. They will say much more than my words ever will.

I miss the seaside so much. I miss the peace. The lack of prejudice. I miss the sand beneath my feet and the first sunbeams of the day. I miss the simple things. I can't find them here, and I feel lost in all this noise.
Take care!

La mare?

Dezamagire.

Ziua, Marea-i prea calda si prea aglomerata.

Seara, cele doua biciclete (pentru care s-a creat pista, nu-i asa?) imi fac in ciuda.

Dar pe la 3-4 dimineata, lumea care nu-i de-a locului pleca la culcare. Nu mai au de unde sa cumpere kitchuri, amintiri fabricate si timp. Atunci incep sa simt ca am ajuns acasa.

Chitari, dansuri in mijlocul strazii, oameni care stiu ca viata-i facuta din mult mai putin.

M-ai gasit vara asta. Si ce daca? Atata vreme cat nu m-ai pastrat, m-ai gasit degeaba.

Nu-i nimic. M-am regasit eu. Si-acum stiu cine sunt.

Imi place din nou de mine, de ceea ce cred si de ceea ce simt. Imi place din nou ostilitatea mea prietenoasa si faptul ca stiu ca in cel mai rau caz, oamenii cu care interactionez ma vor injura 5 minute si vor uita peste alte 10 ca am existat vreodata.

Dar daca schimb viata cuiva? Daca ajut vreodata pe cineva sa realizeze ca fericirea nu inseamna sa te accepte majoritatea, ci sa te accepti tu asa cum esti? Daca, totusi, iti gasesti o cumunitate care sa fie ca tine, care sa gandeasca si sa simta la fel. Care sa se exprime ca tine, in asa fel incat sa fiti pe aceeasi lungime de unda... Ei bine... Atunci, esti cu adevarat implinit.

Oh... Amintiri de la mare sunt o gramada. Unele mai clare, altele mai in ceata... Dar sunt pentru mine. Si unele sunt pentru noi. Restul lumii n-are decat sa isi creeze propriile amintiri.

Aveti grija de voi!

Vacanta.

N-am mai scris nimic de o gramada de timp. N-am avut nici timp, nici chef.

Acum am o gramada de ganduri, mici si nesemnificative, care urla la mine sa le scriu.

Primul si cel mai enervant e faptul ca subiectele la info erau gresite. Si nimanui nu pare sa ii pese. Nimeni nu pare sa fi observat. Desi noi am anuntat, ca niste copii buni ce suntem (am fost). Ma rog... Greseala din enunt a fost oarecum remediata printr-un exemplu... dar...totusi... cum sa dai subiecte cu greseala de tipar la bac. Adica... E BAC, ffs!

Urmatorul ar fi faptul ca vreau la mare mult mult de tot si ai mei colegi nu pot merge acuma, si eu trebuie sa stau sa ii astept pe ei... si... si... sufar.

Altul ar fi faptul ca ma bucur nespus ca am reinceput sa ies cu niste oameni cu care nu mai vorbisem asa... pe-ndelete, de cand eram noi mici (eu treceam in clasa a 9a). Si acum ca veni vorba... Imi cam e dor de inca niste lume cu care stateam mult atunci... Dar lumea aia e maaare si pe mine, bobocul, nu ma mai baga in seama.

M-am saturat sa tot fac introduceri pentru ideile pe care le scriu... Asa ca de-acum n-aveti decat sa va prindeti singuri cand trec la un alt subiect.:))

Abia astept sa primesc rezultatele la bac. Pana atunci, inca mai am o mica legatura cu liceul si cu tot ce-am fost pana acum. Si vreau sa uit tot. Bine... aproape tot (Astia care v-ati imbufnat, dezbufnativa, ca nu va sade bine).

Imi zic niste colegi de-ai mei uneori ca n-ar vrea sa inceapa din nou. Ca le e frica, intr-un fel. Dar de ce n-ai incepe din nou? De ce n-ai incerca sa traiesti altfel de data asta? Sa nu mai asculti de toata lumea, sa tu te mai simti responsabil de tot ce se intampla in jurul tau, sa cunosti un om nou in fiecare saptamana si sa-l inveti pe de rost?

A venit in sfarsit vara... Si sunt fericita... Cred.

Sunt sigura ca mai erau lucruri de scris. Dar nu mi le aduc aminte acum si oricum nu intereseaza pe nimeni ideile mele ciudate, nascute pe fond de stres bacalaureat(z)esc. Asa ca va las in pace, deocamdata.

Aveti grija de voi!