Nimic nou sub soare

Ganduri care zboara si nu se mai intorc. Zmei care isi intind aripile si se lupta cu vointa ta de a-i pune la pamant.

Cine sunt? De ce? Pentru cine?

Si ce daca nu am chef de ziua de maine? Cui ii pasa ca nu vreau sa stau o zi intreaga sa numar secunde? Secundele sunt toate la fel. Asa au fost, si asa vor fi mereu. Fiecare cate o clipire. Fiecare clipire cate un moment in care nu ai vazut lumea. Tragic.
Oare cat din lumea asta nu am vazut pentru ca am clipit?

Oare cate zile au trecut de cand am trait ultima oara? Si oare cate vieti or sa mai treaca pana o sa renasc, in sfarsit?

Moment melancolic liplsit de explicatie, dar care cere scris.

Tastatura care se cere folosita, care se simte prafuita de ganduri la bani si la viitor. Calculatorul asta vrea sa fie sters de tot ceea ce este. Cui ii pasa? Poate imi pasa mie putin. Dar eu nu am ce face in legatura cu asta. Asa se intampla tot timpul. Majoritatea lumii nu da doi bani pe ce vrei, iar cei carora le pasa nu au niciun fel de influenta asupra lucrurilor care ti se intampla.

Cliseu.

Si ce daca? Simteam nevoia sa il scriu.

Oricum tot ce era de spus s-a spus. Orice a fost de fotografiat a fost fotografiat. Oricum traim intr-o lume a cliseelor. Oricum nimic nu mai e nou.

Cei mai fericiti oameni sunt cei care nu stiu nimic. Fiind nestiutor, te simti filosof cand spui ce-am scris eu aici. Pana si asta s-a mai spus. Mi se pare trist.
Am senzatia ca orice as spune, orice as gandi, eu nu mai am dreptul la originalitate.
E vina cartilor si a televizorului si al internetului astuia care cica "ma ajuta sa comunic cu lumea".

La ce bun? Intru in lumea altora si le spun si lor ca de fapt nu-s primii care s-au gandit ca Pamantul e rotund. Si ei nu mai sunt asa de fericiti cum erau inainte. Devin brusc mici si neinsemnati. Niste plagiatori.

Care e scopul de fapt? De ce stim atatea? Oare n-am fi mai fericiti daca am sti mai putine? In felul asta, certitudinile pe care le-am avea (fie ele cat de mici) ar fi mult mai insemnate.

Sunt un manual. O enciclopedie cu pagini lipsa, si atat.
Mi-ar placea sa fiu o floare.
Ba nu.
Un pom. Un brad batran de-un secol, cu amintiri multe si cu sentimente absorbite din atmosfera.

Aveti grija de voi.