La mare?

Dezamagire.

Ziua, Marea-i prea calda si prea aglomerata.

Seara, cele doua biciclete (pentru care s-a creat pista, nu-i asa?) imi fac in ciuda.

Dar pe la 3-4 dimineata, lumea care nu-i de-a locului pleca la culcare. Nu mai au de unde sa cumpere kitchuri, amintiri fabricate si timp. Atunci incep sa simt ca am ajuns acasa.

Chitari, dansuri in mijlocul strazii, oameni care stiu ca viata-i facuta din mult mai putin.

M-ai gasit vara asta. Si ce daca? Atata vreme cat nu m-ai pastrat, m-ai gasit degeaba.

Nu-i nimic. M-am regasit eu. Si-acum stiu cine sunt.

Imi place din nou de mine, de ceea ce cred si de ceea ce simt. Imi place din nou ostilitatea mea prietenoasa si faptul ca stiu ca in cel mai rau caz, oamenii cu care interactionez ma vor injura 5 minute si vor uita peste alte 10 ca am existat vreodata.

Dar daca schimb viata cuiva? Daca ajut vreodata pe cineva sa realizeze ca fericirea nu inseamna sa te accepte majoritatea, ci sa te accepti tu asa cum esti? Daca, totusi, iti gasesti o cumunitate care sa fie ca tine, care sa gandeasca si sa simta la fel. Care sa se exprime ca tine, in asa fel incat sa fiti pe aceeasi lungime de unda... Ei bine... Atunci, esti cu adevarat implinit.

Oh... Amintiri de la mare sunt o gramada. Unele mai clare, altele mai in ceata... Dar sunt pentru mine. Si unele sunt pentru noi. Restul lumii n-are decat sa isi creeze propriile amintiri.

Aveti grija de voi!