Mie imi place toamna

Azi, taximetristul care m-a adus acasă mi-a urat „O toamna frumoasă”. 

Cam odată pe săptămână, de când începe Septembrie, îmi amintesc de medalionul luat de la mare. Medalionul ăla hand-made, colorat frumos, pe care scria „Mie îmi place toamna”. Încă îl am pe undeva, dar s-a stricat firul pe care îl purtam, și de-atunci îl țin doar ca amintire.
Dar anul ăsta, nu știu de ce (abia acum), m-am întrebat cum se explică faptul ca îl am, și chiar îmi place toamna, deși înaintea acelei veri eram ferm convinsă că anotimpul meu preferat e iarna.
Ce s-a întâmplat cu mine vara aia? Ce s-a schimbat? S-a schimbat ceva? Am două teorii:

Prima ar fi că de fapt mi-a plăcut mereu toamna. Că m-a fascinat mereu combinația asta adorabilă de culori: verde, galben și portocaliu, de cele mai multe ori dispuse concentric pe o mulțime de bucăți mici de fostă viață. Și cu toate astea, m-am mințit mereu că îmi place iarna pentru că atunci e ziua mea, și Crăciunul, și pentru că ninge și-mi place când ninge, și pentru că mi se pare o tradiție adorabilă sa bei ciocolată caldă sau vin fiert ca să te încălzești când vii din gerul de-afară, și pentru că îmi plac sporturile de iarnă.

Ok. Până acum am stabilit motivele pentru care îmi place iarna. Aparent, am pornit într-o direcție greșită, dar nu am de gând să șterg tot ce am scris până acum; și asta pentru că mi-am dat seama că am enumerat doar o droaie de lucruri care îmi plac iarna. Dar asta nu înseamnă că îmi place iarna, în sine. Nu așa cum îmi place toamna. Acum mă simt bine. Și totul e frumos, și nu stau cu teama că la primul semn de căldură, majoritatea sentimentelor mele pufoase se vor topi în mocirla de pe jos. Îmi place toamna; e un sentiment constant de liniște și entuziasm, învăluit în scorțișoară. Amuzamentele de iarnă sunt trecătoare, și sunt surse de sine stătătoare de stare de bine. Iarna nu e musai să ningă, iar dacă nu ninge, sunt tristă. Și sunt convinsă ca un anotimp care îmi place nu ar trebui să mă poată întrista.

Cealaltă teorie a mea este că a început să îmi placă toamna de când am obținut medalionul. Pentru că el este o amintire dintr-o vară minunată, în care am cunoscut o mulțime de oameni interesanți, în care am avut dreadlocks (până le-a văzut tata și a trebuit sa le desfac), și în care am dormit sub stele și-am râs de câini. Și toate sentimentele astea adevărate pe care le am față de vara aia îmi creează mie impresia, în subconștient, că toate amintirile create în vara aia sunt la fel de adevărate; inclusiv mesajul de pe medalionul meu.

Probabil că nu voi ști niciodată care-i sursa pufoșeniilor care încep să danseze în sufletul meu atunci când într-o zi senină de toamna adie vântul și încep sa plutească frunze colorate.Și fascinația care mă cuprinde când îmi dau seama că mâine, nucul din fața geamului meu cu siguranță va arăta complet diferit.

Cert este că îmi place toamna.

 Aveți grijă de voi!

Revolutie in gandire?

Azi, pentru prima data de... mult timp, am avut sentimentul ca pot face lumea un loc mai bun.
Nu, nu doar zambind unui omuletz care trece pe langa mine, nu, nu doar fiind eu deschisa, si de-o sinceritate enervanta, asa cum sunt de la mama natura.
Nu. Astea nu sunt lucruri speciale, nu sunt lucruri care sa ma faca sa nu dorm noaptea, gandindu-ma la ce impact as putea avea asupra modului in care vede fiecare individ in parte lumea. Dar ideea pe care am impartasit-o cu o doamna azi, ideea mea de (banala) lucrare de de diploma, pe care oricum trebuia s-o scriu... asta e ceva care imi da speranta ca as putea, in vreun fel, imbunatati vieti a milioane de oameni.
Poate e un vis copilaresc, poate ca, de fapt, sunt cai verzi pe pereti si poate ca, de fapt, nu o sa fac nimic demn de luat in seama niciodata.
Dar ce-ar fi?
Ce-ar fi sa isi dea fiecare om in parte seama cata putere are simpla actiune de a constientiza ce ne afecteaza firul gandirii? Ce-ar fi ca fiecare dintre noi sa isi dea seama ca poate alege carui eveniment ii permite sa ii ghideze reactiile din ziua respectiva? Ce-ar fi daca ne-am da cu totii seama ca deciziile pe care le luam in mod irational de cele mai multe ori, pot fi facute rationale; daca ne-am da cu totii seama de cate ori am crezut in primul nostru gand pe o tema, fara sa ne dam seama ca e bazat pe-o simpla coincidenta, pe faptul ca s-a intamplat sa ne povesteasca un prieten o intamplare anume, in loc sa fi citit noi insine despre probabilitatea ca acel eveniment sa se fi intamplat.
Ce-ar fi daca intr-o zi, ne-am da cu totii seama exact ce ne dorim de la viata si cum putem sa obtinem lucrurile alea?
Aveti grija de voi!

1 Martie

Rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, TRIFOI CU PATRU FOI, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu, alb, rosu.

Happy martzishor's day!

Sa va bucurati de primavara, de flori, de culori, de tot ce va inconjoara si de tot ce vi se intmpla.

Si pe urma sa va bucurati de vara, de soare, de caldura, de vacanta, de apa (cu sau fara sare, nu prea conteaza, atata timp cat va place voua), de munte, si de tot ce alegeti sa faceti.

Si pe urma sa va bucurati de toamna, de noile culori, de racoare, de aer curat, de frunze rosii, de fructe, legume si zacusca, si de toate conversatiile care schimba vieti.

Si pe urma sa va bucurati de iarna, de fulgi, de frig, de colinde, de miros de brad, de portocala de Craciun (pentru mine asta e o traditie care imi trezeste amintiri de cand nu mai exista altele), de sanie, ski, snowboard si patine, si de toate momentele in care "oops, am alunecat. Dar sunt inca in picioare).

Sa aveti o, primavara frumoasa, un an frumos, o existenta frumoasa.

Acum.

Sunt eu. Imbracata in negru, cu paharul de orice langa mine, nepasandu-mi. Pupati-ma examene, restante, facultate, Anglie cu oameni reci, si intrebari despre ce-ar fi. Nu ma interesati.

Acum, in seara asta, sunt eu, cu prieteni si muzica si relaxare completa. Cu amintiri, si vise de viitor, facandu-ma ca sunt unde vreau, pentru ca ce-i in afara acestor 4 pereti nu conteaza. Nu ma intereseaza nici de criza, nici de crime, nici de barfe si venin.

Sunt in pauza.

Maine, ma reapuc de treaba, si poate maine seara voi fi iar in pauza. Cine stie? Cine stiu?

Momentul asta e important si-o sa il traiesc la maxim.

Aveti grija de voi.

Dor

Dor? Cine dor? Dor eu. Dor mie. Dor voua, locuri si oameni de departe. Va citesc, si-atat. Si cand va citesc nu va cunosc. Nu-l cunosc nici pe Eminescu, nu-l cunosc nici pe Shakespeare. Nu-i cunosc ca nu-s ai mei. Dar voi ati fost. Si-acum sunteti din ce in ce mai putin. Deveniti amintiri. Pentru ca legatura se tine prin priviri si rasete. Prin lacrimi si nervi si dans si uitat la stele. Nu prin emoticonuri si "Cum e vremea la tine?".

Continuarea sa v-o scrieti singuri. Duc lipsa (si) de cuvinte....

Aveti grija de voi.