Dor

Dor? Cine dor? Dor eu. Dor mie. Dor voua, locuri si oameni de departe. Va citesc, si-atat. Si cand va citesc nu va cunosc. Nu-l cunosc nici pe Eminescu, nu-l cunosc nici pe Shakespeare. Nu-i cunosc ca nu-s ai mei. Dar voi ati fost. Si-acum sunteti din ce in ce mai putin. Deveniti amintiri. Pentru ca legatura se tine prin priviri si rasete. Prin lacrimi si nervi si dans si uitat la stele. Nu prin emoticonuri si "Cum e vremea la tine?".

Continuarea sa v-o scrieti singuri. Duc lipsa (si) de cuvinte....

Aveti grija de voi.

Late October

Every leaf that falls brings me closer to home... One instant closer.

I'm not sure what it is that keeps me going. But there is something that, despite my sad appearance, keeps me happy inside.

I don't even know why I allways look sad when I step through the door, out into the world. I'm not. I guess it's just me trying to find people who look beyond the mask everyone seems to be wearing... Including mine.

I don't say much. Why would I? Unless someone cares, I'll keep my memories and feelings to myself, thanks. It's a waste of energy telling someone you barely know what your day was like. They don't care. And however hard you look, you can't see their soul when you look into their eyes.
If you want to find out who I am, follow my gaze, look into my eyes. They will say much more than my words ever will.

I miss the seaside so much. I miss the peace. The lack of prejudice. I miss the sand beneath my feet and the first sunbeams of the day. I miss the simple things. I can't find them here, and I feel lost in all this noise.
Take care!

La mare?

Dezamagire.

Ziua, Marea-i prea calda si prea aglomerata.

Seara, cele doua biciclete (pentru care s-a creat pista, nu-i asa?) imi fac in ciuda.

Dar pe la 3-4 dimineata, lumea care nu-i de-a locului pleca la culcare. Nu mai au de unde sa cumpere kitchuri, amintiri fabricate si timp. Atunci incep sa simt ca am ajuns acasa.

Chitari, dansuri in mijlocul strazii, oameni care stiu ca viata-i facuta din mult mai putin.

M-ai gasit vara asta. Si ce daca? Atata vreme cat nu m-ai pastrat, m-ai gasit degeaba.

Nu-i nimic. M-am regasit eu. Si-acum stiu cine sunt.

Imi place din nou de mine, de ceea ce cred si de ceea ce simt. Imi place din nou ostilitatea mea prietenoasa si faptul ca stiu ca in cel mai rau caz, oamenii cu care interactionez ma vor injura 5 minute si vor uita peste alte 10 ca am existat vreodata.

Dar daca schimb viata cuiva? Daca ajut vreodata pe cineva sa realizeze ca fericirea nu inseamna sa te accepte majoritatea, ci sa te accepti tu asa cum esti? Daca, totusi, iti gasesti o cumunitate care sa fie ca tine, care sa gandeasca si sa simta la fel. Care sa se exprime ca tine, in asa fel incat sa fiti pe aceeasi lungime de unda... Ei bine... Atunci, esti cu adevarat implinit.

Oh... Amintiri de la mare sunt o gramada. Unele mai clare, altele mai in ceata... Dar sunt pentru mine. Si unele sunt pentru noi. Restul lumii n-are decat sa isi creeze propriile amintiri.

Aveti grija de voi!

Vacanta.

N-am mai scris nimic de o gramada de timp. N-am avut nici timp, nici chef.

Acum am o gramada de ganduri, mici si nesemnificative, care urla la mine sa le scriu.

Primul si cel mai enervant e faptul ca subiectele la info erau gresite. Si nimanui nu pare sa ii pese. Nimeni nu pare sa fi observat. Desi noi am anuntat, ca niste copii buni ce suntem (am fost). Ma rog... Greseala din enunt a fost oarecum remediata printr-un exemplu... dar...totusi... cum sa dai subiecte cu greseala de tipar la bac. Adica... E BAC, ffs!

Urmatorul ar fi faptul ca vreau la mare mult mult de tot si ai mei colegi nu pot merge acuma, si eu trebuie sa stau sa ii astept pe ei... si... si... sufar.

Altul ar fi faptul ca ma bucur nespus ca am reinceput sa ies cu niste oameni cu care nu mai vorbisem asa... pe-ndelete, de cand eram noi mici (eu treceam in clasa a 9a). Si acum ca veni vorba... Imi cam e dor de inca niste lume cu care stateam mult atunci... Dar lumea aia e maaare si pe mine, bobocul, nu ma mai baga in seama.

M-am saturat sa tot fac introduceri pentru ideile pe care le scriu... Asa ca de-acum n-aveti decat sa va prindeti singuri cand trec la un alt subiect.:))

Abia astept sa primesc rezultatele la bac. Pana atunci, inca mai am o mica legatura cu liceul si cu tot ce-am fost pana acum. Si vreau sa uit tot. Bine... aproape tot (Astia care v-ati imbufnat, dezbufnativa, ca nu va sade bine).

Imi zic niste colegi de-ai mei uneori ca n-ar vrea sa inceapa din nou. Ca le e frica, intr-un fel. Dar de ce n-ai incepe din nou? De ce n-ai incerca sa traiesti altfel de data asta? Sa nu mai asculti de toata lumea, sa tu te mai simti responsabil de tot ce se intampla in jurul tau, sa cunosti un om nou in fiecare saptamana si sa-l inveti pe de rost?

A venit in sfarsit vara... Si sunt fericita... Cred.

Sunt sigura ca mai erau lucruri de scris. Dar nu mi le aduc aminte acum si oricum nu intereseaza pe nimeni ideile mele ciudate, nascute pe fond de stres bacalaureat(z)esc. Asa ca va las in pace, deocamdata.

Aveti grija de voi!

Furtuna.

Natura e manioasa azi. Mi-a aruncat cu praf in ochi.
Urma sa ma spele de rusine, dar am fugit.
Cred ca am suparat-o rau ca n-am avut rabdare. Dar pana si rabdarea a inceput sa ma sperie.
Mi-a parut rau ca m-am grabit in secunda in care pulsul mi-a revenit la normal. Dar era prea tarziu. Am stat cu grimasa aia pe fata tot restul zilei.


Norii au 5 culori. Si cea mai intensa e infricosatoare. E culoarea vidului (nu negru... Negru e culoarea nimicului).



Florile de pe drumul spre casa seamana cu niste bulgari de zapada... calzi. Eu nu rup florile (decat cand sunt agitata... atunci rup orice) pentru ca la mine acasa, in vaza, flori sunt 2 zile, maxim 3... dupa care devin deseuri organice intr-o punga neagra.
Afara traiesc cu mult mai mult. Orice traieste mai mult si mai frumos afara.
In casa, mori incet... Te sufoca mii de ganduri si de idei. Afara, aceleasi ganduri si idei iti dau aripi.

Aveti grija de voi.

Nimic nou sub soare

Ganduri care zboara si nu se mai intorc. Zmei care isi intind aripile si se lupta cu vointa ta de a-i pune la pamant.

Cine sunt? De ce? Pentru cine?

Si ce daca nu am chef de ziua de maine? Cui ii pasa ca nu vreau sa stau o zi intreaga sa numar secunde? Secundele sunt toate la fel. Asa au fost, si asa vor fi mereu. Fiecare cate o clipire. Fiecare clipire cate un moment in care nu ai vazut lumea. Tragic.
Oare cat din lumea asta nu am vazut pentru ca am clipit?

Oare cate zile au trecut de cand am trait ultima oara? Si oare cate vieti or sa mai treaca pana o sa renasc, in sfarsit?

Moment melancolic liplsit de explicatie, dar care cere scris.

Tastatura care se cere folosita, care se simte prafuita de ganduri la bani si la viitor. Calculatorul asta vrea sa fie sters de tot ceea ce este. Cui ii pasa? Poate imi pasa mie putin. Dar eu nu am ce face in legatura cu asta. Asa se intampla tot timpul. Majoritatea lumii nu da doi bani pe ce vrei, iar cei carora le pasa nu au niciun fel de influenta asupra lucrurilor care ti se intampla.

Cliseu.

Si ce daca? Simteam nevoia sa il scriu.

Oricum tot ce era de spus s-a spus. Orice a fost de fotografiat a fost fotografiat. Oricum traim intr-o lume a cliseelor. Oricum nimic nu mai e nou.

Cei mai fericiti oameni sunt cei care nu stiu nimic. Fiind nestiutor, te simti filosof cand spui ce-am scris eu aici. Pana si asta s-a mai spus. Mi se pare trist.
Am senzatia ca orice as spune, orice as gandi, eu nu mai am dreptul la originalitate.
E vina cartilor si a televizorului si al internetului astuia care cica "ma ajuta sa comunic cu lumea".

La ce bun? Intru in lumea altora si le spun si lor ca de fapt nu-s primii care s-au gandit ca Pamantul e rotund. Si ei nu mai sunt asa de fericiti cum erau inainte. Devin brusc mici si neinsemnati. Niste plagiatori.

Care e scopul de fapt? De ce stim atatea? Oare n-am fi mai fericiti daca am sti mai putine? In felul asta, certitudinile pe care le-am avea (fie ele cat de mici) ar fi mult mai insemnate.

Sunt un manual. O enciclopedie cu pagini lipsa, si atat.
Mi-ar placea sa fiu o floare.
Ba nu.
Un pom. Un brad batran de-un secol, cu amintiri multe si cu sentimente absorbite din atmosfera.

Aveti grija de voi.

Dimineata...

Azi, pe drum spre scoala, am avut un moment de inspiratie si am notat in graba ceva: "Dimineata asta miroase a vara si a mare".

De fapt, aveam un sentiment de-ala de pe drum spre mare, cand vad soarele rasarind de dupa dealuri in timp ce eu ma misc megarepede cu masina. Parca si masina e nerabdatoare sa ajunga in momentele-alea... parca merge singura si-ti da senzatia ca daca s-ar opri, s-ar spulbera.

Trenul, pe de alta parte, nu-i asa nerabdator. El stie ca nimeni nu-i singur pe drum spre mare si merge-ncet sa te lase sa te obisnuiesti cu lipsa de griji care urmeaza.

Vara, Mare, va iubesc!

Flori mici si albe

Soare, emotii.
Autogara, bordura, suc de departe, graba, rabdare.
Ne razgandim, masina, urcus, spaima.
Verde, vant, praf, caprioare,
Paravan.
Joc, joaca, minge, fotografii si filme.
Ciocolata, Adi, scaun cu trei picioare.
Stafide, o migdala.
Doar una?
Patura uda, VAI! Ups.
Tineri. Unde? Tenis.
Nu vreau in Anglia.
Soare, caldura, blugi negri, cantec.
Oare?
Graba, autogara, Pa?

Aveti grija de voi.

Vis

Trezeste-ma. Stropeste-ma cu apa sau cu venin. Nu ma mai lasa sa ma incrunt, sa te strig, sa ma zbat in van. Loveste-ma sa ma trezesc. 
Trezeste-ma!

Multumesc.

De-acum n-am sa mai adorm niciodata. Ca sa nu mai visez. 
De-acum las visul in seama ta... si-a oamenilor curajosi.

Haotic...

Iar e o seara din aia cu lumina rosie. Din nou am emotii fara sa stiu foarte bine de ce.

As vrea sa pot descrie ce vad, ce simt... ce gandesc, dar ma tem ca nu am cuvinte.

Vreau sa vina vara. Inca am sentimentul ca o sa aduca o lume noua cu ea. Un cer nou - senin, doar cu cativa nori prietenosi pe el. Pentru ca prea mult soare strica. Cateva ore pe zi mi-ajung.

Abia astept sa traiesc.

Aveti grija de voi!

Prin cartofi.

Mi-e mai bine acum.
Decat cand?
Decat acum o secunda. Decat peste un minut.
De ce?
Pentru ca trebuie.
Nu "pentru ca pot"?
NU.
Daca poti sa faci ceva nu inseamna ca acel ceva merita facut.
E mai interesant sa faci ceea ce nu poti face.
Sa treci prin ziduri.
Sa zambesti sincer toata viata.
E simplu sa plangi pentru ca poti. Dar asta nu inseamna ca plansul rezolva ceva.
Nu pot sa merg azi in Vama. Dar eu tot o fac. Doar pentru asta-s visele, nu?
E frumos sa visezi.
E crunt sa te trezesti dimineata devreme.
Cred ca am mai scris asta odata. Dar mi-e lene sa verific.
Oricum nu conteaza.

Iarna nu-i ca vara.
Nu vreau sa fiu refugiul tau. Chiar daca si eu am nevoie de un refugiu.
Nu imi convine. Si nici tie nu iti convine... Desi nu iti dai seama acum.
Maine n-o sa mai gandesc asa.
Imi pare rau.

N-aveti grija de voi. Oricum nu mai conteaza.

Am dat BAC-ul... Hai, mergem la mare?

Azi am dat BAC-ul.
Da, ati citit bine: anul asta BAC-ul a inceput in februarie.
Am crezut ca o sa ma incurce chestia asta. Ca o sa fie greu, ca o sa fie aiurea.
Dar nu a fost asa. Am fost la scoala, am spus, acolo, doua vorbe si am fost declarata "utilizator experimentat al limbii romane".
Ok... sincera sa fiu, ma cam lasa rece calificativul asta, sau ce-o fi el.
Importanta e starea pe care mi-a dat-o faptul ca am trecut de pragul asta.
Brusc, ma simt mai aproape de vara; de terminatul BAC-ului si de mersul la mare.
Visez mai mult ca oricand la drumul spre Vama, sau macar spre White Horse(care da, e in Costinesti, dar asta chiar nu conteaza).
Ascult "Nebun de alb" si-mi amintesc perfect noaptea aia magica in care am auzit prima oara melodia asta. Ultima noapte la mare de anul trecut. Ma simt aproape indragostita de mare. De sentimentul ala de libertate.
Abia astept...
Trebuie, totusi sa fac tot posibilul sa iau 8.5 la BAC. Atat. Nu am nevoie de altceva. Doar de-o amarata de nota.
Totul va fi bine.

Aveti grija de voi.

Egalitate?

OK... postarea asta e pentru Andrei, si restul baietilor care abia asteptau sa auda (sau - ma rog - sa citeasca) lucrurile astea de la o fata.

Probabil o gramada de fete emancipate s-ar inversuna teribil citind despre umila mea parere, dar mi-ar placea sa ne gandim, totusi, putin, la lucrurile astea.

Vreau, inainte de toate, sa clarific ceva. Cand spun ca femeia nu ii poate fi egala barbatului, nu vreau sa spun ca femeia e proasta, si barbatul geniu; sau ca femeia nu e in stare de nimic. Ceea ce vad eu e un fel de complementaritate, in locul unei egalitati absoulte.

Pornind de la ceea ce se vede, de la lucruri palpabile (in sensul pur stiintific al cuvantului), observam o gramada de diferente la nivel fizic intre barbat si femeie. Inca din preistorie, cand - iata - nu existau cariere si oameni de afaceri, barbati si femei traiau impreuna, creau aliante. Unul din motive era, evident... ei bine... era propagarea speciei. Dar daca ar fi fost asta singurul motiv, ar fi procedat ca tigrii, de exemplu (tigrii se intalnesc............... si dupa aia isi vede fiecare de viata lui), nu? Aparent, aveau, si au, nevoie unul de altul. Pe de o parte barbatii sunt mai puternici, mai agili(deci puteau vana sau isi puteau apara familia), mai pragmatici(in mod natural - noi, fetele, trebuie sa ne straduim sa ii egalam). Pe de alta parte, femeile sunt mai rezistente, mai dornice de stabilitate, mai visatoare. Am un coleg care ne-a atentionat mai demult ca barbatii sunt creatori. Ca barbati au fost marii pictori, scriitori si compozitori ai veacurilor. Dar ce rost ar mai avea acest geniu creator masculin fara femeia sensibila pe care sa o impresioneze?Ajungem, astfel sa descoperim aceasta complementaritate de care fug astazi foarte multe femei care se vor independente.

Asta a fost o latura.

Acum, hai sa criticam cerintele diferite ale femeilor, in functie de situatia in care se afla (fac si eu uneori asa... imi cer scuze, dar imi e foarte greu sa ma abtin). Sa ne gandim, de exemplu, la jocurile olimpice(la care, apropos, in antichitate participau doar barbati - stiu eu: am vazut in poze cu oale de-atunci si desene pe pereti). Femeile au pretentia, ca elgale ale barbatilor, sa participe si ele la competitii sportive. Care va sa zica, avem si noi drepturi.

Bine, bine. Dar daca tot suntem atat de rapide si puternice si de egale cu barbatii, de ce avem nevoie de competitii separate, doar pentru noi, femeile?

Acum, baieti, nu v-o luati in cap. Pentru ca si voi aveti nevoie de muuult antrenament ca sa ajungeti la gratia care unei femei ii este(sau ii era, mai demult) atat de naturala.

Acel coleg despre care v-am spus m-a mai facut atenta la o posibilitate: ce-ar fi daca, ipotetic vorbind, toate dezechilibrele prezente in vietile noastre astazi si-ar avea radacina in refuzul femeii de a accepta ca nu poate fi independenta, ca nu este si nu va fi niciodata si barbat si femeie odata? Am inceput sa purtam pantaloni, am inceput sa injuram si sa ne dam puternice. Oare mai poate un barbat sa aiba, fata de aceasta femeie a zilelor noastre, aceeasi atitudine de protector pe care o avea fata de femeia docila si pudica in rochie a evului mediu, sa zicem? Nu stiu. Dar, personal, mi se pare putin probabil.

Cred ca mai sunt lucruri de spus, dar e tarziu, mi-e somn, si mi-e lene sa ma mai gandesc la argumente. Poate incepem o discutie la comentarii, daca va mai vin voua idei sau daca nu sunteti de acord cu ce am scris.

Concluzia mea: Femeile nu pot fi egalele barbatilor. E impotriva firii. Suntem prea diferiti, suntem construiti cu abilitati si slabiciuni atat de diferite, incat nu am avea cum sa visam sa fim egali. E ca si cum luna ar avea intr-o zi pretentia sa fie egala soarelui. Asa ceva e imposibil. Iar daca ar fi posibil, ar fi dezastruos. Dar asta nu inseamna ca nu sunt amandoi astrii minunati. Si nu inseamna ca nu ne lumineaza amandoi viata - in feluri diferite, ce-i drept, dar absolut magnifice.

Aveti grija de voi.

A trisa... Metode de departajare

Ok... Pornesc de la faptul ca multi oameni sunt gelosi, frustrati, "ofticati" de faptul ca in jurul lor se triseaza, de faptul ca exista coruptie si de faptul ca oameni, care, dupa parerea lor, valoreaza mai putin decat ei insisi, ajung "mai sus" prin diverse metode aparent inacceptabile.

Avand ideea asta in vedere, sa ne mai gandim la un lucru: la scoala, cel putin in clasa a 12a, la teste, se copiaza intr-una. Si toata lumea stie asta. Si toata lumea copiaza, deci toata lumea accepta, oarecum de comun acord, ca a copia - deci a trisa - este acceptabil, nu?

Si o ultima idee de luat in considerare inainte de a imi exprima ideea propriuzisa: Nu vad cum ar putea exista egalitate intre oameni. Pe orice parte as intoarce problema, nu ii vad o solutie. OK. Suntem egali in fata legii. Si mai nou, femeile sunt considerate egalele barbatilor in societate (ceea ce mi se pare absurd... O sa scriu despre asta in alt post, daca nu uit). Si cam atat. In rest, fiecare om este diferit. Cu sansele lui, cu pregatirea lui, cu talentele si abilitatile lui. In mod firesc, fiecare om va avea un sir propriu al vietii. Fiecare va cauta sa se afirme intr-unul sau mai multe planuri. Fiecare va cauta sa atinga niste varfuri (fie ele pe scari sociale sau spirituale sau - nu stiu - alte feluri de scari). Diferentierea e un lucru natural, un lucru atat de firesc, incat peste tot in jurul nostru o putem vedea, daca privim atent: de la plantele care nu cresc in inaltime degeaba, ci cresc pentru lumina mai multa, la animalele care se lupta pentru ranguri in grupul lor, acolo, la firmele mari care intra in competitie pentru clienti. Fiecare cauta sa fie cat poate el de bun.

Acum e timpul sa tragem linie si sa adunam (invat la mate-info, mai scutiti-ma):
Diferentierea e un lucru firesc, da? Da.
In scoli, si in societate,in general, se triseaza, iar a trisa este un lucru general acceptat, da? Da.

Pai si atunci, de ce sunt oamenii nervosi ca X sau Y a ajuns unde a ajuns trisand? Este evident ca trisand, departajarea atat de naturala nu mai poate avea loc pe baza altor abilitati. Ce sens ar avea?

Hai sa ne imaginam urmatoarea situatie: X si Y (din prea multa lene nu voi cauta alte denumiri pentru personajele mele complexe) merg la un concurs de... dans, sa zicem. Dar atat X si Y, cat si examinatorii stiu si accepta faptul ca se poate aduce "un plic" pentru a obtine putina "ingaduinta" la notare. Pana aici toate bune si frumoase. Dar asta inseamna ca dansul, in sine, nu mai este un criteriu de evaluare. Si atunci concursul care se da, de fapt, este la plicuri. Si asta, teoretic, o stiu toti cei implicati, ca asa am stabilit, nu? Or daca X da plicul mai plin, dar Y danseaza mai bine, Y nu are dreptul, dupa parerea mea, sa se simta nedreptatit. Doar a fost de acord, nu?

In concluzie (stiu ca v-am plictisit) atata vreme cat acceptam ca a trisa poate fi o solutie, cred ca ar trebui sa devenim constienti de faptul ca pana la urma, cel care triseaza mai bine va iesi castigator. Nu cel mai bun.

Nu?

Scuze pentru plictiseala aproape dureroasa pe care tocmai v-am indus-o.

Aveti grija de voi.

Tragic, Trist, (a)Tipic, Monoton

A scrie de plictiseala. Tragic.

Majoritatea lumii scrie pentru ca are ceva de transmis. Sau poate pentru ca are un moment de inspiratie. Sau un moment de nostalgie.

Eu scriu de plictiseala. Trist.

Majoritatea lumii, de plictiseala, iese in oras. Sau citeste o carte pe care nu ar fi citit-o daca ar fi avut o alta stare de spirit. Sau vede un film. Sau se joaca. Sau danseaza.

Eu scriu de plictiseala. Tipic.

Majoritatea lumii, sambata seara se distreaza. Sau face ceva util. Sau bea ciocolata calda. Sau se uita pe pereti.

Eu scriu de plictiseala. A-Tipic.

E sambata. E seara. In mod normal as fi avut chef sa fac macar unul din lucrurile mentionate mai sus. In mod normal, daca era sambata si apuca sa vina seara si eu sa nu fi iesit cu prietenii, m-as fi urcat pe pereti. Dar acum scriu. De plictiseala. Monoton.

Aveti grija de voi.

Leapsa.

Yaaay!!! Prima leapsa pe care o primesc, ever! Foarte tare(Thanks, Ionics).

Daca aveti rabdare sa cititi tot.... Sa imi lasati commenturi sa imi spuneti ce credeti: care playlist e mai bun (da... stiu... am cam mult UB40 in reggae) si ce v-a distrat. Mie mi-a fost lene sa las comentarii la fiecare melodie.

Ioana R sigur o sa gaseasca o potrivire la care o sa reactioneze ca bezmetica.(fapt pentru care o pup anticipat)

Sa dau leapsa mai departe? Nici nu stiu cine citeste chestia asta... Fie.. Ioana R, Corina si Andrei (da, tu... stiu ca probabil n-ai sa ai chef... si daca asa e... nu-ti bate capul. Crede-ma, nu-i un capat de lume)

A, si... Oricine mai are chef de pierdut vremea.

REGULI: Deschizi un player, dai shuffle, si... Scrii acolo titlul melodiei care incepe cand dai next... Va prindeti voi...

Well... Here goes:

(ce e in paranteza e din playlistul meu preferat: rock, reggae & DnB)


1. How are you feeling today?
System of a Down - Toxicity
(Demo & Cease - Ladies Night (VIP Mix))

2. Will you get far in life?
Eric Clapton - Behind the Mask
(Pink - The One That Got Away)

3. How do your friends see you?
Edward Sharpe & yhr Magnetic Zeros - 40 Day Dream
(UB40 - The Train Is Coming)

4. Will you get married?
ABBA - Happy New Year
(Megadeth - Symphony of Destruction)

5. What’s your best friend’s theme?
Blue Foundation - Eyes on Fire
(UB40 - Version Girl)

6. What is the story of your life?
Kylie Minogue - Red Blooded Woman
(UB40 - Wedding Day)

7. What was high school like?
Kylie Minogue - Come Into My World
(System of a Down - Toxicity)

8. How can you get ahead in life?
Enya - Wild Child
(UB40 - Keep on Moving)

9. What is the best thing about your friends?
Enigma - The Eyes of Truth
(CARGO - Ziua Vrajitoarelor)

10. What is in store for this weekend?
Marc Anthony - Give Me a Reason
(UB40 - Impossible Love)

11. What song describes you?
Eric Clapton - Malted Milk
(Bob Marley - Iron Lion Zion)

12. What song would describe your grandparents?
Darren Hayes - Strange Relationship
(UB40 - Singer Man)

13. How is your life going?
Joss Stone - The Chokin' Kind
(Megadeth - She-Wolf)

14. What song will they play at your funeral?
Bob Marley and The Wailers - I Shot The Sheriff
(Valeriu Sterian - Amintire cu haiduci)

15. How does the world see you?
Shania Twain - Come on Over
(CARGO - Calare pe motoare)

16. Will you have a happy life?
Avril Lavigne - Slipped away
(UB40 - Someone Like You)

17. Do people secretly lust after you?
Shaggy - It Wasn't Me
(Guns'n'Roses - Live and Let Die)

18. How can I make myself happy?
Megadeth - She-Wolf
(UB40 - Legalize It)

19. What should you do with your life?
Pink - I'm Not Dead
(UB40 - Soul Rebel)

Aveti grija de voi.

Dor de VAMA

Da...

Un search pe youtube cu Vama Veche (care a returnat o gramada de rezultate cu trupa Vama Veche) m-a inspirat pentru seara aceasta minunata de ianuarie (aproape februarie).

Mi-e dor de Vama. De aerul sarat. Mi-e dor sa rad ca nebuna de lucruri pe care numai eu le vad (fara ajutor din partea unor plante mai mult sau mai putin verzi).

Imi doresc sa devin prietena cu vecinii de cort. Imi doresc sa iubesc pe fiecare om de langa mine doar pentru ca exista si face Vama sa fie Vama. Si imi mai doresc sa dorm ziua pe plaja pentru ca noaptea am lucruri mai bune de facut.

O sa treaca si BAC-ul si stresul cu intrarea la facultate. O sa fie bine, si dupa aia o sa merg si eu in vama, o sa vedeti! Nu renunt la asta. Mort-copt(... sau moarta-coapta?), o sa merg in Vama la vara (...care vine... vestind... vointa mea de a vizita... visul... visatorilor vestiti.<--da... ciudatenie 100%).

Acum ca am impartasit acest sentiment maret cu toata lumea care nu da doi bani pe ce vreau eu... Cred ca o sa ma duc sa stau degeaba (ceea ce n-am mai facut de vreo 10 minute... teribil, nu?).

Aveti grija de voi.

Lista my pen!...

Da... Ca de obicei... Planurile mele se duc de rapa.

Am facut lista, am intrebat, am primit raspuns, si-am ramas cu raspunsul.

Normal ca nu pot merge nicaieri. N-am bani, n-am timp, n-am voie...

Viata e un mare nu. Asa-i ca trebuia sa ajung la concluzia asta mai devreme?

In fond, ar fi trebuit sa ma astept. Oricum din cate chestii de genul asta mi-am propus sa fac... Nu stiu daca am reusit sa realizez macar o jumatate.

Fie... Trebuie sa existe si o parte buna in toate astea, nu?

(moment de asteptat sa imi dau seama care e partea buna)

Corect! Exista o parte buna. Partea buna e ca, intr-un final glorios, datorita planului meu care s-a evaporat printr-un simplu raspuns la o intrebare ("pot?", "NU."), si datorita unui omulet (care s-a evaporat si el, si bine a facut), am invatat ca-i fain sa visezi. Si ca nu conteaza daca visul devine realitate sau nu...

Importanta si faina e starea aia de visare in care iti zici "Si ce daca?". Si iti bagi hainele in rucsac, stiind foarte bine ca sansele sa le pui inapoi in dulap fara sa fi mers nicaieri sunt destul de mari.

Asta-i tot ce conteaza. Daca poti sa-ti traiesti toata viata visand (chiar daca stii ca visezi si pui pauza la vis din cand in cand) esti un om fericit.

Aveti grija de voi.

Lista

Maine la ora asta voi fi in masina.

Dand din cap pe "Welcome to Jamrock" voi crea lista.

Si cu lista creata maine voi merge la scoala intr-o zi nu foarte indepartata si voi intreba oamenii de pe lista daca vor.

De cei care refuza o sa imi fie dor.

Fata de cei care accepta, ma voi hotara ce atitudine voi avea dupa ce faptul va fi consumat.

Si, peste vreo... luna, cred... vom porni la drum. O sa ne urcam in trenul ala jegos care oricum nu duce nicaieri, si o sa asteptam sa ajungem in alta parte. Si apoi in alta parte, si in alta parte, si in alta parte...

Si o sa inghetam de frig. Si o sa cunoastem alti oameni de zapada, si o sa ne bucuram de fiecare clipa de nepasare petrecuta impreuna.

Si-o sa fim buni. Si-o sa fim noi. Pentru ca putem si pentru ca vrem sa fim noi. Si pentru ca n-o sa fie nimeni in jurul nostru care sa ne poata face sa ne simtim aiurea pentru ca suntem noi.

N-o sa fie nimeni in jurul nostru care sa ne impuna fitze si aere de vedeta sau intrigi de telenovela.

O sa fim doar noi si lumea. Si-o sa ne distram ca si cum ar fi ultima sansa... ceea ce si este.

Aveti grija de voi.